managementul intarcarii vacilor de lapte

MANAGEMENTUL PERIOADEI DE ÎNŢĂRCARE LA VACA DE LAPTE





Înţărcarea este o perioadă critică pentru sănătatea, producţia şi reproducţia vacii de lapte. Reprezintă sfârşitul unei lactaţii şi începutul alteia. S-a estimat că un program optim de înţărcare poate ridica producţia vacii cu 250-650 kg lapte (cap/ lactaţie).



Obiectivele înţărcării



- Să asigure glandei mamare o perioadă normală de involuţie.

- Să asigure numărul maxim de celule secretorii la începutul lactaţiei.

- Să stimuleze sistemul imunitar pentru a combate afecţiunile.

- Să stimuleze dezvoltarea bacteriilor şi papilelor ruminale

- Să nu permită apariţia dezechilibrelor metabolice.

De asemenea, în perioada de înţărcare se efectuează mai uşor şi mai sigur tratamentele (igiena podală, suplimentări vitamino-minerale injectabile, vaccinări etc.).


Lungimea perioadei de înţărcare





Lungimea tipică este de 60 de zile (cu variaţii între 50-70 zile). O perioadă prea lungă sau prea scurtă va reduce producţia de lapte ulterioară şi va creşte incidenţa problemelor metabolice. Perioada de înţărcare este împărţită în două faze:



- faza 1 (far-off) - de început – lungimea acestei faze este de 6-7 săptămâni (minim 4) pentru a asigura o involuţie normală a glandelor mamare.



- faza 2 (close-up) – lungimea acestei faze este de cca. 3 săptămâni (minim 2) pentru a asigura o regenerare a glandei mamare şi formarea colostrului.
Procedura de înţărcare

• Procedura recomandată pentru înţărcare este eliminarea concentratelor din raţie şi administrarea doar de nutreţuri fibroase cu o săptămână înainte de înţărcare. Dacă vaca produce mai puţin de 10 kg. lapte/zi, mulsul poate fi oprit brusc. Dacă vacii îi va lua mai mult de o săptămână pentru a ajunge la 10 l, aceasta va fi mulsă doar o dată pe zi dar se va mulge complet.
  
• Când secreţia laptelui a încetat, se vor trata toate sferturile cu un produs pentru stimularea înţărcării (administrare intramamară). După tratament se dezinfectează mameloanele cu soluţie. Dacă e posibil se continuă dezinfectarea mai mult de o săptămână. Pentru a reduce şansele de infectare a ugerului este esenţial să se păstreze un aşternut uscat şi curat.
  

Condiţia corporală.



BCS la vacă pe perioada înţărcării trebuie să fie între 3 şi 3,5. BCS nu se va schimba semnificativ pe perioada înţărcării datorită faptului că această perioadă este prea scurtă pentru a putea apare o schimbare semnificativă. Din această cauză, cel mai potrivit timp pentru pregătirea condiţiei corporale a vacii în perioada înţărcării se va începe în jurul zilei a 150-a de lactaţie. Se recomandă ca BCS să nu fluctueze mai mult de 0,25-0,5 pe perioada înţărcării.



Hrănirea vacilor în faza 1. (Conform NRC)

• La începutul perioadei de înţărcare, raţia furajeră va fi săracă în energie, iar nutreţurile fibroase vor reprezenta majoritatea raţiei. Ingesta de SU în această perioadă este de 1,8- 2,5 % din greutatea corporală.
  
• Silozul de porumb poate reprezenta 30-40 % din ingesta de SU. Un nivel mai mare asigură un exces de energie şi creşte riscul asupra supracondiţionării (îngrăşării) vacilor.
  
• Fibroasele de leguminoase (fân, semi-fân, semi-siloz de lucernă) conţin nivele ridicate de Ca şi K. Acest lucru limitează nivelul administrării la 30-50 % în dieta vacii. Obligatoriu, silozul de porumb şi leguminoasele se vor combina cu un fân de iarbă de calitate slabă.
  
• Raţia total mixată va asigura ingesta de nutrienţi, dar dacă silozul este tocat mărunt este necesar să se asigure 10-25 % fân întreg pentru stimularea regenerării şi combaterea acidozei.
  
• Concentratele se administrează în cantitate foarte mică (1 kg/zi). Acest lucru menţine microbismul ruminal adaptat la o dietă ce conţine concentrate şi reduce apariţia unor probleme digestive apărute după fătare. Amestecul de concentrate poate fi de asemenea folosit ca suport pentru administrarea suplimentelor vitamino-minerale.
  

Sumarul managementului vacilor abia înţărcate

Managementul vacilor înţărcate în perioada de tranziţie



Tranziţia este definită ca perioadă de 2-4 săptămâni înainte de fătare (close up) şi 2 - 4 săptămîni după fătare. În unele cazuri perioada de tranziţie coincide cu cea close up.


Ingesta vacilor aflate în perioada de tranziţie





Necesarul total de nutrienţi şi proporţia necesară pentru gestaţie (dezvoltarea fetală), sunt mult mai ridicate în ultima lună de gestaţie.

Pe perioada tranziţiei, ingesta de furaje scade în timp ce necesarul de energie e în creştere datorită creşterii fetale. Ingesta de SU la vacile în tranziţie scade cu cca. 30 % înainte de fătare şi în primele săptămâni post partum este la nivelul a 20 – 30 % faţă de vârful lactaţiei. Ingesta de energie necorelată cu cerinţele produce mobilizarea rezervelor corporale de acizi graşi neesterificaţi, ceea ce creşte riscul apariţiei unor probleme metabolice.
BCS (condiţia corporală)





BCS este un factor important ce influenţează ingesta de SU pe perioada de tranziţie. E bine ca vacile să aibă la fătare un BCS mediu de 3,5 (între 3,25-3,75). Pentru acest lucru este necesar ca vacile să fie condiţionate înainte de înţărcare.

Vacile slabe (fătate la o condiţie corporală sub 3) nu au suficientă energie pentru a suporta un nivel înalt al producţiei la începutul lactaţiei.

Scăderea ingestei de furaj la vacile supracondiţionate, în perioada de tranziţie cel mai probabil va conduce la apariţia unor dezechilibre metabolice.

Ca urmare, vacile pierd rapid în greutate la începutul lactaţiei, ceea ce duce la scăderea fertilităţii.
Furajarea vacilor în tranziţie





Sunt necesare mai multe schimbări în nutriţia vacilor în tranziţie, schimbări necesare pentru adaptarea florei şi papilelor ruminale.

Comparativ cu vacile în perioada de început a înţărcării, vacile în tranziţie presupun o dietă bogată în energie şi săracă în fibre, lucru necesar pentru dezvoltarea normală a fătului.

Energia nu va creşte cu mai mult de 10 % de la un grup la altul.



Concentraţia energetică din dieta vacilor care se înţarcă poate creşte prin mărirea nivelului de carbohidraţi non-fibroşi. Acest lucru poate fi atins prin reducerea furajelor fibroase şi creşterea nivelului de concentrate (amidon) din dietă. Furajarea cu un nivel înalt de carbohidraţi non-fibroşi va creşte ingesta, va scădea mobilizarea rezervelor corporale, precum şi incidenţa dezechilibrelor metabolice.

Un nivel recomandat de carbohidraţi non-fibroşi este de 35-40 % în dieta vacilor înainte de fătare. Concentratele nu trebuie să depăşească 40-50 % din dietă (adică 4-5 kg SU).

Creşterea cantităţii de concentrate peste 4-5 kg/zi ajută flora microbiană responsabilă cu fermentarea concentratelor să stimuleze papilele ruminale, acestea se vor elonga şi va creşte suprafaţa papilară. De asemenea va ajuta la reducerea pierderii în greutate datorate creşterii viţelului.



Proteina din furaj.



Recomandările curente se referă la 12-14 % proteină brută ca adecvată pentru dieta vacilor înainte de fătare. Cu toate acestea, un nivel mai ridicat de 14 % PB poate fi întâlnit la junincile ce vor făta (vaci primipare).

Nivele înalte ale proteinelor sunt necesare de asemenea pentru dieta vacilor fătate recent pentru a compensa ingesta scăzută de SU la vacile abia fătate.



Săruri anionice



Anionii importanţi din raţiile vacilor de lapte include Cl, S, P iar cationii importanţi sunt Na, K, Ca şi Mg. Raţiile cu nivel ridicat de cationi faţă de cel de anioni poartă numele de raţii alcaline. Pe de altă parte, raţiile cu conţinut scăzut de cationi faţă de cel de anioni se numesc raţii acide.

Vacile de lapte trebuie hrănite în faza a II-a înţărcării cu raţii acidice. Aceasta pentru că raţiile acide ajută la prevenirea febrei vitulere datorate creşterii mobilizării calciului din oase. Raţiile acidice, de asemenea, reduc incindenţa retenţilor placentare şi a edemelor ugerului. Se va reduce concentraţia de K şi Na din raţiile vacilor înainte de fătare, reducându-se diferenţa anion-cation ceea ce va ajuta la controlarea dezechilibrelor metabolice. Fânul de leguminoase (cum ar fi cel de lucernă) şi silozul de lucernă sunt bogate în K şi deci furajarea cu fân de leguminoase în ultima perioadă trebuie limitată.

Sărurile anionice precum cele de Ca pot fi utilizate pentru a ajusta balanţa anion-cation. Sărurile anionice pot fi de ajutor atunci când creşte incidenţa febrei vitulere sau atunci când este dificil să limităm ingesta de Ca în perioada de înţărcare. În lumina acestor fapte, reducerea concentraţiei de Na şi K în dietă va fi considerată prioritară. Silozul de porumb are un conţinut scăzut de K şi poate fi utilizat ca diluator de K din furaje precum lucerna, fânul sau silozul.

Sărurile anionice utilizate mai frecvent în clorura de amoniu, sulfat de amoniu, săruri de magneziu, sulfat de calciu (gips) şi clorură de calciu. Datorită faptului că clorurile sunt acidifianţi puternici ale sângelui şi urinei decât sărurile de calciu (clorura de calciu, clorură de amoniu şi acid clorhidric se folosesc mai des.

Nivelul de Ca recomandat în dieta vacilor înainte de fătare reprezintă 1-1,2 % săruri anionice. Dieta dinaintea fătării trebuie să conţină de asemenea 0,4 % Mg.

Sărurile anionice nu vor fi folosite pentru vacile care au fătat.

DCAD se calculează scăzând greutatea echivalentă a anionilor din greutatea echivalentă a cationilor (greutate moleculară echivalentă – gme)

Următorii factori vor fi utilizaţi pentru conversia anionilor şi cationilor din dietă din % în gme:

Na = 435;K = 256; Cl = 282; S = 624.

Raţiile acide au valori negative ale DCAD iar cele alcaline au DCAD pozitiv.

Pentru prevenirea eficientă a febrei vitulere, raţiile de tranziţie ale vacilor au valori ale DCAD între – 100 gme/kg şi – 200 gme/kg.

Exemplu :

Se calculează DCAD o raţie cu Na = 0,15 %; K = 2 %; Cl = 0,8 %; S = 0,4 %.



Suplimentarea vitamino-minerală





Vacile în tranziţie trebuie să primească un supliment vitaminic conţinând 4-6 g de niacină (B12) şi 400 U.I. vitamina E.

Cercetările au arătat că suplimentarea cu niacină pe perioada tranziţiei ajută la prevenirea cetozelor în timp ce suplimentarea cu vitamina E creşte rezistenţa vacilor la infecţiei (mastite, endometrite etc.)